„Mi-am vândut casa pe nimic”. Leonard Doroftei a luat decizia pe care o va regreta toată viața lui

„Mi-am vândut casa pe nimic”. Leonard Doroftei a luat decizia pe care o va regreta toată viața lui
Sursa foto: Instagram
  • Publicat:
  • Actualizat:

Întors pe plaiurile mioritice. Leonard Doroftei și-a deschis sufletul, mărturisind cu sinceritate că a făcut greșeli pe care le va regreta pentru tot restul vieții. Una dintre ele este decizia de a-și vinde casa din Ploiești „pe nimic”.

Până să facă pasul spre Canada, fostul mare pugilist a condus timp de trei ani Federația Română de Box (2012 și 2015), după care și-a încercat norocul în lumea afacerilor. Fără succes, însă.

Leonard Doroftei a spus lucrurilor pe nume. Greșeala pe care o va regreta toată viața

Decizia de a-și deschide un restaurant în Ploiești a fost, potrivit „Moșului”, o mare greșeală, având în vedere că a intrat într-o lume total nepotrivită. Acum locuiește în București, dar a rămas legat sufletește de orașul natal.

„A fost o lume în care nu trebuia să fiu. Cârciumărie… Nu e lumea mea. N-a fost lumea mea. Eu mai am câte un reproș, că m-am purtat urât cu unii, cu alții. Asta e. Fiecare cu timpul, cu nervii lui.

Acum sunt în București. Mi-am închiriat un apartament, sunt bine, slavă Domnului! Eu sunt ploieștean în continuare. Nu o să spun niciodată că nu sunt ploieștean sau că n-am ceva cu Ploieștiul. Ferească Dumnezeu! Nu ploieștenii sunt de vină că nu mi-a mers mie treaba. Vina a fost a mea! Nu a lor”, a dezvăluit pentru gsp.ro.

Tot boxul i-a redat liniștea: „Sunt la un nivel foarte bun”

Cât despre plecarea în Canada, dublul medaliat olimpic a explicat că experiențele nefericite de până atunci l-au marcat atât de mult încât a simțit nevoia de o schimbare radicală. Acolo s-a reconectat cu marea dragoste, boxul, din postura de antrenor, iar acum își dorește să continue pe acest drum, dar acasă.

„Mi-am vândut casa pe nimic… Am lăsat tot în urmă și am plecat. Pentru că am simțit nevoia să fac o schimbare, am simțit că trebuie să fac ceva. Nu mai contează cât am pierdut, important e că sunt sănătos și pot să o iau de la capăt să fac orice. M-am redescoperit ca antrenor și credeți-mă că sunt la un nivel foarte bun.

Asta am făcut în Canada, pentru că am stat și m-am întrebat ce știu să fac. Să muncesc pe șantier?! O să trebuiască să-și bată capul cu mine să mă învețe să fac lucruri. Nu, știu să fac box! A venit Adrian Diaconu la mine și mi-a zis, «Moșule, vrei să antrenezi? Au nevoie de un antrenor aici, la sală». M-am dus! Am antrenat o perioadă. După care a venit pandemia, s-a închis.

Am făcut ore, cursuri ca să pot să antrenez în Quebec. Când m-am ridicat în picioare… Era o masă mare cu mai mulți tineri care vorbeau despre box, despre astea. Ne-am ridicat să ne prezentăm fiecare. Și-am început să mă prezint, tot continuam. Bam, bam, bam… Unul se uită la mine și zice: «Bă, ce cauți aici?! De ce vii aici?». Ha, ha, ha!”, a spus Leonard Doroftei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod portocaliu de inundații pe râuri din 12 județe, cod galben în 9 județe
Cod portocaliu de inundații pe râuri din 12 județe, cod galben în 9 județe
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au mai reușit să o salveze
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au…
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Noua bază sportivă a lui Dan Şucu la Rapid produce şi confuzie: ”Aceste informaţii nu ne-au fost furnizate. Atunci este o mare escrocherie”
Noua bază sportivă a lui Dan Şucu la Rapid produce şi confuzie: ”Aceste informaţii nu ne-au fost furnizate. Atunci este…
Transformarea IREALĂ a Ralucăi Tănase, fosta solistă a trupei Bambi! Cum arată acum, după multe operații estetice
Transformarea IREALĂ a Ralucăi Tănase, fosta solistă a trupei Bambi! Cum arată acum, după multe operații estetice
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Momentul impactului în care doi şoferi de TIR şi-au pierdut viaţa. Camioanele s-au lovit frontal, apoi au luat foc
Momentul impactului în care doi şoferi de TIR şi-au pierdut viaţa. Camioanele s-au lovit frontal, apoi au luat foc
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Românul celebru care i se alătură lui Ion Ţiriac. Proiect uriaş, de 50 de milioane de euro
Românul celebru care i se alătură lui Ion Ţiriac. Proiect uriaş, de 50 de milioane de euro
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Interzis în România din 11 martie! Restricțiile se aplică la nivel național
Interzis în România din 11 martie! Restricțiile se aplică la nivel național
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×